Cariere fashionable - Ana Maria Cornea

1. Cum ti-ai descoperit pasiunea pentru moda?

Pasiunea pentru moda a inceput cu foarte multi ani in urma. Am avut patru momente importante care au “vorbit” despre pasiunea mea. Primul moment- aveam doar 4-5 ani si ma jucam impreuna cu mama si croiam din esantioane cele mai stylish haine pentru papusi. Al doilea moment- am ‘”tunat”, adica ciopartit (rade) cateva haine ale parintilor si am fost alergata prin curte de tata (rade). Al treilea moment- eram prin clasa a-V-a si impreuna cu o prietena am cusut prima rochie pentru mine. Rochia era simpla, lunga, dintr-un material galben, furat de la bunica din dulap. Al patrulea moment- daca in clasele primare eram imbracata in uniforma, din clasa a-V- a am scapat de ea si astfel pasiunea pentru hainele frumoase s-a accentuat! Tata refuza sa-mi cumpere jeansi, desi in Romania se instalase nebunia acestui produs asa ca imi alegea doar haine elegante. Eleganta se pare ca a fost mostenita de la tata, cel care mereu se imbraca in costum, si de la mama, care in tinerete era regina rochiilor, tocurilor si unghiilor rosii. Ideea e ca, in familia mea de la bunica, pana la fratele cel mic, toti sunt atenti cu ce se imbraca. De mica imi placea sa am multe haine si cat mai unicate. In liceu imi realizam numeroase piese si facusem chiar o obsesie pentru culoarea mov.

2. Ce studii ai urmat?

Din clasa a V-a, pe parcursul a trei ani, am urmat orele unui curs de pictura, organizat de catre o mare profesoara, in paralel cu scoala normala unde am avut rezultate exceptionale. Am inceput sa am expoziţii, sa calatoresc, sa castig premii, sa ma bucur la maxim de munca mea, apoi am absolvit Liceul de Arte din Brasov si Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti, sectia Design Vestimentar.

3. Cum te-ai decis sa devii stilist?

Dupa ce am terminat Universitatea de Arta , mi-am lansat linia mea de haine, o afacere mica, pornita cu multa pasiune si bani putini. La un moment dat am fost invitata de o revista sa apar in revista lor, alaturi de alti tineri designeri si astfel a inceput o alta etapa din viata mea. M-au placut enorm de mult si mi-au propus sa lucrez cu ei, pe partea de styling. Dormeam maxim 3-4 ore pe noapte. In paralel lucram la doua reviste, la un show TV, iar pe langa, aveam reclame, videoclipuri, cliente carora le ofeream consultanta vestimentara. In paralel eram implicata si in alte proiecte, mergeam la evenimente, petreceri, calatoream. Faceam tot ce imi doream, doar ca dormeam foarte putin. Ca stilist am avut multi ani foarte plini, am lucrat pentru numeroase reviste, show-uri tv, videoclipuri, reclame, evenimente speciale. Pentru ca eram angrenata in asa multe proiecte pe partea de styling, am renuntat la parta de design si la pictura. Lucram prea mult! Era imposibil le fac pe toate, insa au fost niste ani extraordinari de frumosi

4. Ai fost stilist la TV si fashion editor pentru reviste, ce au presupus aceste joburi?

Fiecare dintre aceste joburi a presupus multa munca, nervi, responsabilitate, pasiune, energie, ambitie, creativitate, dragoste, contact cu numeroase persoane si personaje, oameni minunati , somn putin, bani multi.

5. Ca stilist in ce domeniu ti-a placut mai mult? (print sau TV)

Ca si stilist mi-a placut la fel de mult si pe print si la TV. In ambele domenii am avut sansa sa lucrez cu oameni talentati, de la fotografi, regizori, cameramani, scenaristi , modele, make –up artisti , hair stilisti la persone publice. Toate proiectele au implicat extrem de multa munca, insa si multumirile au fost pe masura. Eu i-am invatat pe altii ce stiu, iar eu la randul meu , am invatat de la cei cu care am avut contact. Am fost o norocoasa pentru ca da, am lucrat doar pe proiecte de succes, cu oameni speciali.

IMG_7722

 

6. Cum te-ai decis sa faci trecerea stilist-designer?

In iarna lui 2012 m-am hotarat ca vreau sa ma reapuc de design. Am vorbit cu fratii mei si am decis ca da, intradevar, mi-e dor de povestea din spatele povestii. In 2013 am reaparut pe scena designului cu colectia de primavara-vara, concepută ca un tribut adus feminitatii absolute ”Intre Venus si Afrodita”, apoi a urmat tomna-iarna 2013-2014” Huntress and Seductress” - avand ca referinte artistice operele pictorului si graficianului ceh František Kupka, definite de pendularea intre abstract si realism. Colectia a reunit modele care au migrat de la piese structurale la piese ultra-feminine, invaluite in componenta esentiala a eternului feminin: misterul, jocul de transparente si texturile pline au accentuat cu atat mai mult trecerile de la feminitatea clasica la aplombul femeii urbane, asumate, seducatoare si puternice.

7. Descriere creatiile tale in cateva cuvinte

Rochiile mele au poveste, au parfum de nou si iz de vechi, au feminitate si rafinament.Te intorc in timp, dar sunt in egala masura perfect ancorate in prezent, sunt unice, studiate, elaborate. Piesele Ana Maria Cornea sunt pretioase si iti ofera un mixaj perfect de unicitate, putere, eleganta, rafinament, mister.

 

 

8. Povesteste-ne despre noua ta colectie

Cea mai recenta colectie e cea de PRIMAVARA-VARA 2014 “Unde sunt femeile de altadată?” – iata una dintre intrebarile care guvernează timpul prezent. Nostalgia unei feminitati discrete a fost motorul colectiei “La femme d’antan”. O intoarcere in timp la frumusetea simbolica a anilor’30, invaluiti in mister, eleganta si asumare. O decada a feminitatii par excellence. Pornind de la figuri legendare ce au marcat nu doar o epoca ci o intreaga lume, am recreat prin croiuri si materiale, atmosfera iconica in care fiecare femeie si-ar fi dorit sa traiasca si in care fiecare barbat si-ar fi dorit sa stea alaturi de ea. Asemenea melodiilor lui Benny Goodman, colectia se construieste pas cu pas si piesa cu piesa, redand armonia si parfumul subtil al vremurilor de altadata.
Piesa centrala a colectiei ramane rochia, lunga, midi sau scurta, in materiale bogate, care reitereaza stralucirea acelor vremuri si accentueaza potentialul feminin: voal, matase, dantela, tul si tafta, cu insertii de paiete si broderii. Rosul ramane culoarea suprema, completata de tonuri vibrante de mov, verde, turcoaz, fuchsia, albastru-cerneala, dar si de nuante neutre precum crem si somon.

Vremurile care trec ne iau intotdeauna cate ceva. Sta in puterea noastra sa le reconstituim si sa pastram esentialul din ceea ce ne defineste. Femeia va fi mereu captiva propriei sale feminitati. Oare sa existe captivitate mai frumoasa?

9. Ce planuri/proiecte ai in derulare in prezent?

In prezent ma pregatesc pentru fashion show-ul pe care o sa-l am la sfarsitul lui august in cadrul evenimentului - BONTON FASHION DAYS BY DOINA LEVINTZA , lucrez la colectia de toamna-iarna 2014-2015 dar si pentru urmatoarele expoziţii de pictura care urmeaza in a doua jumatate a anului in curs, plus am in programul de lucru si bienala international de arta Beijing, din China 2015.

10. Ce branduri internationale admiri?

Admir branduri precum Elie Saab,  Zuhair Murad, Balenciaga, Balmain, Salvatore Ferragamo.

12. Care consideri a fi cea mai mare realizare a ta din cariera?

Mi-e imposibil sa numesc una. Am numeroase realizari de care sunt mandra si pe care le-am obtinut prin multa munca si sacrificii.

13. Care este ,,your biggest fashion dream”?

Nu sunt genul care sa visez, dar imi doresc ca piesele Ana Maria Cornea sa devina un brand cunoscut si sa se regaseasca in cat mai multe magazine din lumea intreaga.

 

 

Recommended Posts

Leave a Comment

This blog is kept spam free by WP-SpamFree.